Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a mers să verifice personal timpul de așteptare la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Deva, spital aflat chiar în subordinea Consiliului Județean.
Deghizat în pacient care are nevoie de îngrijiri urgente, îmbrăcat în hainele de grădină, amărât, Nistor a fost lăsat să aștepte pe holuri timp de 45 de minute.
Dar să-i dăm naratorului ce e al naratorului și să-l lăsăsm pe însuși Laurențiu Nistor să povestească:
”În ultimele luni, am primit numeroase sesizări în legătură cu modul în care sunt primiți și tratați pacienții care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Deva. Cea mai recentă, sâmbătă seară.
Tocmai terminasem munca de acasă, în grădină, când am fost informat că un pacient în vârstă aștepta de mai bine de o oră și jumătate ca cineva să se ocupe de el. A fost momentul în care am decis să merg personal la UPU, să constat personal ce și cum se întâmplă acolo. Nu mi-am schimbat hainele, am pornit imediat spre spital. Era ora 21.30.
Din păcate, ajuns la UPU, majoritatea sesizărilor s-au confirmat. „Pacientul” Nistor a primit același tratament: 45 de minute în care, deși le-am spus asistentelor că mă simt foarte rău și nu pot merge să-mi fac singur fișa de internare, nimeni nu m-a luat în seamă.
Această abordare trebuie să înceteze! Nu este posibil ca pacienții care ajung la „Urgență” să fie tratați în acest fel. Mesajul meu pentru personalul UPU este clar: ori își schimbă comportamentul, ori pleacă acasă!” – a scris Laurențiu Nistor pe Facebook.
Doriți să aflați unde va lovi Cuza din nou?
Poate aveţi drum pe şoseaua distrusă dintre Şoimuş şi Bălata.
Dacă treceţi pe-acolo, veţi vedea în marginea drumului un om mai în vârstă, cu glugă pe cap şi mască pe faţă. Stă lângă o maşină cu bucşele şi telescoapele distruse şi îl înjură pe Preşedintele Consiliului Judeţean, că nu mai asfaltează dracului odată!
Să nu faceţi greşeala să opriţi lângă el, ca să înjuraţi şi voi pe Preşedintele Consiliului Judeţean.
Omul e chiar Vodă Cuza Laurenţiu, Preşedintele el însuşi, şi vrea doar să vadă cine îl înjură că nu-i drumul asfaltat. Dup-aia îşi dă jos gluga şi masca şi strigă: Pe cine înjuri tu aici, ghiaure? Tu ştii cine-s eu?
HAPPY END – după trei ore de la publicarea acestui editorial
Sună telefonul. Rezumat (din ce pot spune):
– Salut, Cuza te deranjează.
– Bună ziua, domnu Nistor.
– Dacă mă cauţi cu gluga-n cap, în marginea drumului la Bălata, înjurând pe preşedintele Consiliului Judeţean, să ştii că nu-s acolo. Îs la Geoagiu, asfaltăm pe fonduri europene.
– Păi şi la Bălata?
– Uite, îţi zic ţie: de astăzi începem şi acolo.
– Dacă faceţi asta, eu sunt primul care vă felicită!
Ceea ce şi fac. De astăzi, a început asfaltarea şoselei între Şoimuş şi Bălata (vezi foto), aşadar:
Felicitări, Laurenţiu Nistor!
Cum ar veni, Vodă Cuza Laurenţiu s-a deghizat, dar a şi asfaltat. Scuzată să-mi fie euforia, dar politicienii care să se ţină de cuvânt sunt cam rari.
Alin Bena
VEZI ȘI: Laurenţiu Nistor: Au făcut selfie în Spital cu gândacul adus de acasă! (VIDEO)