duminică, noiembrie 24, 2024
No menu items!
AcasăACTUALITATEEpiscopia Devei și Hunedoarei, ajutor umanitar pentru ucraineni

Episcopia Devei și Hunedoarei, ajutor umanitar pentru ucraineni

Episcopia Devei și Hunedoarei a oferit sprijin umanitar celor 620 de copii care sunt crescuți și îngrijiți la Mănăstirea Bănceni din Ucraina și refugiaților care și-au găsit adăpost în cadrul așezământului monahal.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Sectorul Social-Filantropic, în colaborare cu cele 5 protopopiate ale Eparhiei, a fost organizată o colectă constând în bani, alimente neperisabile, produse igienico-sanitare și medicamente.

Colecta, desfășurată pe parcursul lunii martie, prin bunăvoința clericilor, a credincioșilor și voluntarilor hunedoreni, a fost trimisă în Ucraina în data de 5 aprilie 2022.

Dincolo de granița de nord a României, situat la circa 20 de kilometri de Cernăuţi, ansamblul monahal Bănceni este o oază de ocrotire pentru mai mult de 6000 de suflete, copii orfani sau cu probleme de sănătate, adulți, tineri și bătrâni, aflați în situații de dificultate.

Sursa (foto și text): episcopiadevei.ro

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente