vineri, aprilie 3, 2026
AcasăOPINIIIese PSD de la guvernare?

Iese PSD de la guvernare?

Prins între guvernare și erodare, PSD își consumă capitalul electoral într-un ritm alarmant, fără să pară că înțelege exact când a pierdut legătura cu propriul electorat. Sau, mai grav, de ce a pierdut această legătură.

Între compromisuri politice, scandaluri de imagine și adaptări strategice la nevoi de moment, PSD a ajuns să nu mai fie nici ce a fost cândva, dar nici altceva mai convingător.

O schimbare de substanță este absolut necesară, o simte fiecare primar al partidului, aflat în contact nemijlocit cu oamenii. De aici și nevoia de o amplă consultare a structurilor partidului, proces care a stârnit atâtea ironii.

Și acum vine marea provocare.

Dacă iese de la guvernare, PSD devine vulnerabil. Dacă rămâne la guvernare, devine, pe zi ce trece, tot mai irelevant. Acestei dileme trebuie să-i răspundă, cu mic cu mare, toți membrii partidului.

Opinia mea: PSD va ieși de la guvernare.

Pentru că, la fel ca în Miorița, baciul PNL-ean și cel USR-ean (ăla ungurean contemplă acțiunea de la o distanță sigură) complotează, pe ascuns (zic ei), la o ”mare alianță de dreapta”, o construcție electorală pentru 2028, pe modelul Alianței DA.

Caz în care PSD-eanul rămâne singur pe lume și îi va cânta la cap fluieraș de soc, mult zice cu foc – căci miza principală a ”marii alianțe de dreapta” este fix guvernarea fără PSD.

Iar o posibilă alianță cu AUR i-a fost interzisă PSD-ului, explicit, de socialiștii europeni. Unde să se mai ducă? Spre ce înfrățiri? E cu spatele la zid.

Să rămâi într-un guvern care se erodează electoral în mod dramatic, cu niște parteneri care au bătut palma pe sub masă să facă tovărășie și să te lase singur în drum și plin de praf peste doi ani, ar fi boală la cap.

Așadar, varianta normală pentru PSD ar fi ieșirea de la guvernare și reclădirea în opoziție, până la un procent electoral care să îi permită, din nou, să fie vioara întâi în orice alianță de guvernare. Mai sunt doi ani.

Sau ieșirea de la guvernare (din acest Guvern, cu acest prim-ministru) și revenirea, cât de repede posibil, într-un nou guvern cu: 1. Alt premier de la PNL și 2. Fără USR în combinație. Cu aceste două condiții imperative și invocând necesitatea unei guvernări stabile în condiții de criză internă/internațională. Și viața merge înainte.

Repet, pariul meu este că PSD va ieși de la guvernare acum, în scurt timp – probabil după Paști.

Alin Bena

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente