Guvernul Bolojan și-a propus să ducă la capăt o misiune care s-a împotmolit pe masa fiecărei administrații în ultimii 15 ani: reforma pensiilor speciale. Dar, ca de fiecare dată, atunci când mâna politicului s-a apropiat de statutul magistraților, scânteile au sărit.
Premierul Bolojan și echipa lui au crezut, probabil, că pot trece peste justiție ca peste o instituție publică oarecare. Judecătorii răspund cu un gest simplu, dar devastator: închid sala de judecată.
Cine suferă? Cetățeanul care aștepta verdictul. Ironic, nu? Politicienii spun că „reformează pentru oameni”, dar tot oamenii sunt cei care achită nota de plată. Procese blocate, verdicte amânate sine die, oameni care nu își mai află dreptatea.
Judecătorii Curții de Apel Alba Iulia au dat primul semnal puternic: suspendarea ședințelor de judecată începând cu 27 august, cu excepția celor care privesc măsurile preventive și a celor care sunt de competența judecătorului de drepturi și libertăți. Practic, dosarele obișnuite se blochează, iar mesajul e limpede – „nu treceți linia roșie”!
Curțile de Apel din București, Bacău, Cluj, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Timișoara, Târgu Mureș au anunțat și ele că își vor suspenda activitatea începând cu data de 27 august. La fel au făcut și judecătorii Tribunalului Hunedoara.
De asemenea, Procurorii Parchetului Tribunalului București au anunțat tot marți, 26 august, că își suspendă activitatea „pe durată nedeterminată”, până la retragerea proiectului referitor la pensiile speciale ale magistraților.
În următoarele zile, și alte instanțe vor decide dacă se aliniază protestului.
Ceea ce pentru guvern pare o simplă reformă bugetară, pentru magistrați este un atentat direct la independența justiției. Argumentele lor sunt clare: lipsa de stabilitate a statutului, schimbările repetate și contradictorii din ultimii ani, ignorarea deciziilor CCR și CJUE, absența oricărei consultări reale și – poate cel mai grav – climatul de demonizare publică a judecătorilor, alimentat chiar de declarațiile politicienilor.
Adevărul crud este că magistrații nu se simt doar vizați financiar, ci vizați instituțional. Și pare că au dreptatea lor să ridice sprânceana: în România există peste 200.000 de beneficiari de pensii speciale (bugetari), dar toată furia publică este concentrată asupra celor 5.600 de magistrați. De ce? Pentru că este convenabil politic. Nimic nu prinde mai bine în ochii electoratului decât să lovești „privilegiile”, chiar dacă în realitate vorbim despre un pilon esențial al statului de drept.
Vă mai amintiți de Rareș Bogdan (tot PNL), care promitea ”desființarea pensiilor speciale în 30 de zile”? Declarația e din 2019, de acum 6 ani. Nu s-a întâmplat NIMIC de atunci. Dar a prins bine la public, în campania electorală.
Ironia amară este că tocmai Guvernul care vorbește despre „a face ordine” riscă să blocheze justiția. Și atunci, cine pierde? Cetățeanul care așteaptă un verdict, antreprenorul care își caută dreptatea în instanță, omul simplu care speră că legea îl apără. Accesul la justiție devine o iluzie exact în clipa în care politicienii se laudă că apără „interesul național”.
”Cu magistrații nu te pui” – pare a fi concluzia amară și capătul de drum al reformei Guvernului Bolojan.
Nu pentru că magistrații ar fi o castă intangibilă, ci pentru că orice atingere necugetată a statutului lor se transformă rapid într-o lovitură de bumerang asupra întregii societăți.
Desigur, veniturile uriașe ale magistraților (prin comparație cu cele ale salariaților obișnuiți din România), par revoltătoare. Ele constituie un argument de bază pentru discursurile populiste ale politicienilor de varii culori și reducerea lor e un trofeu demn de pus în panoplie pentru orice reformator.
Guvernul Bolojan poate continua cu ambiția reformei, cu siguranță necesară, vitală economic, dar dacă nu găsește calea dialogului și a echilibrului, riscă să piardă cea mai importantă bătălie: încrederea în statul de drept.
Și de acolo nu mai e întoarcere. Decât cu greu. Ca în ’89.
Alin Bena