În urmă cu puțin timp, prin intermediul numărului unic pentru situații de urgență 112, a fost anunțat faptul că un utilaj forestier s-a răsturnat în localitatea Căzănești, comuna Vața de Jos, iar bărbătul care îl conducea a fost grav rănit.
La sosirea salvatorilor, bărbatul în vârstă de 44 de ani, a fost găsit în stare de inconștiență, cu multiple traumatisme.
Echipajele medicale au reușit stabilizarea victimei și ulterior aceasta a fost transportată la spitalul din Brad pentru tratament de specialitate.
Pompierii Secției Brad s-au mobilizat la locul evenimentului cu o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD, fiind sprijiniți de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. (ISU Hunedoara)
Ce au aflat polițiștii. Cum s-a produs accidentul
La data de 19 august 2024, în jurul orei 12:55, polițiștii au fost sesizați despre faptul că, în comuna Vața de Jos, sat Căzănești, s-a răsturnat un tractor agricol forestier (TAF), evenimentul fiind soldat cu rănirea conducătorului utilajului, un bărbat de 44 de ani, din județul Arad.
Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului a stabilit că bărbatul conducea utilajul în direcția de mers Vața de Jos – Ciugani, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat pe partea stângă a sensului de deplasare, în afara părții carosabile.
Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la U.P.U. Brad, iar polițiștii continuă cercetările în acest caz, în vederea stabilirii circumstanțelor în care a survenit evenimentul rutier. (IPJ Hunedoara)