Meteorologii au avertizat că, începând de sâmbătă după-amiază și până duminică dimineața, o mare parte a țării va fi măturată de furtuni puternice, cu ploi torențiale, grindină, descărcări electrice și vijelii.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: SÂMBĂTĂ, 22 iunie, ora 15 – DUMINICĂ, 23 iunie, ora 6
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată
Zone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat, în Crișana, Maramureș, local în Banat și Transilvania, precum și în nord-vestul Moldovei vor fi perioade cu vijelii puternice, cu viteze la rafală în general de 70…90 km/h, grindină de medii și mari dimensiuni, averse torențiale și descărcări electrice.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și izolat peste 50 l/mp.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN
Interval de valabilitate: SÂMBĂTĂ, 22 iunie, ora 15 – DUMINICĂ, 23 iunie, ora 10
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică
Zone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, precum și în jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Aceasta se va manifesta prin averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70 km/h), vijelii, grindină și descărcări electrice.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Notă: duminică vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, local în jumătatea de nord a țării și izolat în rest.
ACTUALIZARE – DUMINICĂ, 23 iunie: COD GALBEN DE INSTABILITATE ATMOSFERICĂ
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN
Interval de valabilitate: DUMINICĂ, 23 iunie, ora 14 – LUNI, 24 iunie, ora 08
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică
Zone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat, în Banat, Transilvania, în cea mai mare parte a Moldovei și local în Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70 km/h), grindină, descărcări electrice și pe arii restrânse vijelii.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și pe arii restrânse de peste 40…50 l/mp.
Notă: manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în Crișana, precum și în vestul Olteniei și al Maramureșului.
Sursa: Administrația Națională de Meteorologie