vineri, noiembrie 22, 2024
No menu items!
AcasăAdministrațieÎncă 10 autobuze electrice pentru Deva. Primăria a depus un proiect de...

Încă 10 autobuze electrice pentru Deva. Primăria a depus un proiect de 7,7 milioane euro, bani europeni

Primăria Municipiului Deva a depus joi, 4 aprilie, la ADR Vest, proiectul prin care dorește să achizioneze alte 10 autobuze electrice și 14 stații de încărcare. Dacă proiectul va fi aprobat, mijloacele de transport în comun vor fi achiziționate din fonduri europene, în valoare de peste 7,7 milioane de euro.

Anunțul făcut de primarul Devei, Nicolae-Florin Oancea:

Continuăm să depunem proiecte pentru deveni – peste 7,7 milioane de euro pentru a dezvolta și moderniza transportul public de călători!

Sunt bucuros că astăzi, am reușit să depunem spre finanțare proiectul ,,Achiziția mijloacelor de transport ecologice în Municipiul Deva”.

Vrem să obținem fonduri nerambursabile pentru achiziția a încă 10 autobuze electrice de 12 m, echipamentele necesare sistemelor cu care se vor integra (e-ticketing, supraveghere video, info călători, prioritizare la trecerea prin intersecții, numărare călători, etc) precum și a 10 stații de încărcare lente de minim 60kW și 4 stații de încărcare rapidă de minimum 120kW pentru vehiculele.

Proiectul a fost depus în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, care promovează mobilitatea urbană multimodală sustenabilă, ca parte a tranziției către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon.

Obiectivul este o mobilitate urbană sustenabilă, creșterea capacității, calității și atractivității transportului public de călători, precum și a modurilor de transport prietenoase cu mediul.

Valoarea proiectului este de 38.533.789,84 lei (peste 7,7 milioane de euro).

Mulțumesc colegilor care s-au implicat și se implică în proiectele cu fonduri europene nerambursabile.

Pe dumneavoastră, dragi deveni, vă asigur că vom crește în continuare calitatea serviciilor de transport public local în municipiul Deva, precum și calitatea vieții locuitorilor.

Nicolae-Florin Oancea

Primarul Municipiului Deva

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente