Un bărbat în vârstă de 57 de ani a fost prins sub tractorul pe care îl folosea la transportul lemnelor din pădure, la Nucşoara, comuna Sălaşu de Sus.
Astăzi, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat un accident petrecut într-o zonă împădurită, greu accesibilă, din localitatea Nucșoara, comuna Sălașu de Sus.
Mai exact a fost vorba despre un bărbat în vârstă de 57 de ani, care a fost prins sub tractorul pe care îl folosea la transportul de material lemnos.
Urmare a răsturnării tractorului, bărbatul a suferit răni care i-ar fi putut pune viața în pericol, însă de urgență, la locul evenimentului, au fost alocate un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Salvatorii au ajuns în timp util la victimă, cu un autoturism de teren al unui localnic, au imobilizat-o cu ajutorul saltelei vacuum, acordându-i asistență medicală la fața locului și au asigurat monitorizarea permanentă a stării acesteia.
Având în vedere faptul că terenul în zona respectivă este impracticabil pentru ambulanțe, a fost solicitat sprijinul elicopterului SMURD Caransebeș, care a sosit în scurt timp, iar victima a fost transportată la UPU Hunedoara conștientă și cooperantă.
Sursa: Sg.maj. Roxana MATEUȚ – ISU Hunedoara