O nouă dimensiune a apărut în politica românească: lipsa de umanitate.
Adusă pe lume de un partid care practică un sistem de recrutare a unor roboței ideologici, crescuți și modelați în incubatoarele ONG-urilor pentru a executa ordine imbecile.
Au început prin a bate cu pet-urile în asfalt, ca să salveze mai întâi Roșia Montană, apoi toată România.
După care s-au tăvălit pe jos, prin Parlament, cu pancarte și recuzită de bâlci. Au făcut live-uri pe facebook, că TikTok încă nu aveau.
Au fost precursorii circarilor de la AUR, care de aici au învățat meserie.
Apoi s-au sfâșiat între ei, s-au dat afară, s-au pârât unii pe alții ca disperații, cu cele mai jegoase delațiuni, ca să ocupe o poziție cât mai bună în lanțul trofic.
Marea lor bucurie este să distrugă tot ce mișcă sau ar urma să miște, să taie, să blocheze, să dea afară, să sugrume. Fără hidrocentrale, fără exploatări miniere, fără industrie, fără păcănele, fără orice. Toate campaniile lor sunt sub sloganul ”Fără…”. Nimic constructiv, nicio creație nouă, niciun proiect de bunăstare. Doar tăieri. Și asta le produce o satisfacție maladivă, de psihopați.
Oameni care nu au construit nimic în viața lor. Care nu au condus nimic. Care nu au riscat nimic. Și cărora li se cuvine totul.
Îi recunoști imediat. Inchizitor moral autoproclamat. Convins că le știe pe toate. Deși, în realitate, experiența lui administrativă și de viață este zero absolut.
Pozează în moraliști neprihăniți și imaculați, dar sunt prădători feroce, ahtiați după putere și funcții. Pe care le-au și obținut, chiar cu supra-măsură, în aplauzele unei mulțimi de naivi idealiști, tot mai fanatizați, care îi susțin necondiționat.
Se definesc ca partid ”de dreapta”, având ca unic argument al acestei poziționări ideologice faptul că sunt împotriva PSD, partid tradițional ”de stânga”.
De fapt, nu au absolut nicio legătură cu ideologia de dreapta, ei fiind un partid socialist și ateu, situat mai la stânga decât PSD-ul pe care îl contestă și îl concurează.
Este un partid ce vizează tinerii leftiști, cu o spoială de cultură și cu aspirații idealiste de egalitate socială. Și pe bătrânii comuniști, măcinați de nostalgia de a fi cauționat, în anii tinereții, o ideologie care nu și-a dus la bun sfârșit menirea și acum ar fi ocazia. Aici găsiți baba comunistă, care trăiește o a doua tinerețe revoluționară, alături de tinerii frumoși și liberi care i-au reactivat hormonii din anii socialismului înaripat.
Mai nou și-au dezvăluit și noua dimensiune: lipsa de umanitate, de compasiune, de empatie.
În politica românească a apărut o boală. Nu este ideologie. Nu este doctrină. Este un sindrom. Al neoamenilor.
Acesta nu e un partid, e o boală psihică.
Alin Bena